14/01/2025
Cărămidă și țiglă tradițională românească – Tehnica și Durabilitatea
Cărămidile și țiglele tradiționale românești, realizate din argilă, au demonstrat o rezistență impresionantă în timp, fiind folosite în construcții care au supraviețuit secolelor. De exemplu, Mănăstirea Hurezi și Biserica din Căldărușani, care datează din secolele XVII-XVIII, continuă să păstreze cărămizi și țigle din acea perioadă, dovedind durabilitatea acestor materiale tradiționale.
Tehnica de fabricare
În trecut, meșteșugarii români foloseau argilă calcaroasă, adunată din regiunile de munte, pe care o amestecau cu apă și paie pentru a crea un material compact. Cărămizile și țiglele erau modelate manual sau cu forme din lemn, apoi lăsate să se usuce la soare înainte de a fi supuse procesului de ardere. În cuptoare tradiționale, arderea durează până la 3 zile, iar temperatura era atent controlată pentru a asigura o coacere uniformă.
Testele de calitate
Pentru a verifica calitatea, meșteșugarii foloseau două teste esențiale:
„Tingirea”: Dacă țigla sau cărămida producea un sunet clar, asemănător cu o „tingire de aramă”, însemna că arderea a fost corectă și materialul era de calitate.
Testul cu apă: Cărămizile și țiglele de calitate sfârâiau când erau introduse în apă, semn că nu absorb exces de apă și că sunt rezistente.
Durabilitatea în timp
Materialele de construcție tradiționale, cm ar fi cele utilizate la Mănăstirea Hurezi, care a fost construită în 1690, și la Biserica din Căldărușani, ridicată în 1808, sunt exemple de arhitectură care au rezistat sute de ani, datorită procesului de ardere lentă și atent controlată.
Cărămidile și țiglele din acea perioadă, produse cu multă grijă, au fost extrem de durabile și sunt încă utilizate în multe clădiri istorice din România, oferind o stabilitate și o estetică deosebită în construcțiile tradiționale.
