03/06/2022
După ce-am terminat facultatea, m-am hotărât să revin în Târgu-Jiu, să fiu cu iubitul meu de atunci. Idila noastră de lungă durată începuse chiar în vacanța de după absolvirea liceului.
M-am mutat împreună cu el și mama lui, în pofida sfaturilor alor mei. Eram o puștoaică naivă, fără experiență de viață, cu speranțe mari.
A trebuit să mă maturizez rapid și să fac rost de-un job. Am colindat orașul în lung și-n lat căutând de lucru. Am bătut efectiv la fiecare ușă pe o rază de 3 km. Nimic.
M-am apucat de handmade-uri, pe care le-am vândut la prețuri derizorii. Multă muncă și migală, multe nopți albe. M-am lăsat de ele pentru că nu-mi mai aduceau plăcerea și relaxarea de dinainte și nici nu puteam trăi din asta.
Am fost recenzor în cadrul unui recensământ (am primit 600 lei pentru multe nopți albe și prea mult stres). Jumate i-am dat pe un storcător de fructe, cu care m-am dus mândră acasă. Mă gândisem că o să bem chestii mai bune și că o să fim mai energici, mai sănătoși.
Prietenul meu de atunci mi-a făcut un scandal monstru pentru că am dat din bani pe ceva ce ei aveau deja (habar n-am avut de existența lui). I-am dat restul banilor, să-și facă damblaua cu ei, iar eu mi-am luat storcătorul și lucrurile și m-am întors la ai mei. Nu-mi învățasem toate lecțiile, așa că m-am împăcat cu el la scurt timp după.
Am mai fost educatoare de arte plastice la un afterschool cu un singur elev (flyerele pe care le împărțisem prin tot orașul aveau telefonul greșit). Am primit cred că 500 lei pentru asta, ceea ce n-a fost rău, dar nu mai aveam viitor în așa ceva.
Apoi am fost picolo și ospătăriță la o terasă ”hype” din oraș. Eram în picioare de la 7 dimineața la 2-3 noaptea. Nu aveam voie să stăm jos deloc în acea perioadă și nu ni se asigurau nici mâncarea și băutura. Pentru asta am primit sub 800 lei/lună. Nu-mi prea rămânea bacșiș pentru că trebuia să cotizăm în fiecare seară pentru barman și personalul din bucătărie.
Orgoliul meu a fost profund afectat în acea perioadă. Eu, top of my class, eram nevoită să-mi servesc foștii colegi care, deși nu avuseseră rezultatele mele, o duceau mult mai bine.
Apoi am fost traducătoare pentru singurul birou din oraș care a vrut să colaborăm oarecum constant. Eram plătită cu 6 lei/pagină. Primeam câteva pagini pe lună.
Am fost și supraveghetoare la un centru de plasament. Lucram în ture, iar noaptea eram responsabilă de aproape 20 de copii și de curățenia întregului centru. Eram de una singură. Am rezistat 2 săptămâni. Am primit în jur de 300 lei.
Apoi m-am angajat la o uzină de la marginea orașului. Am făcut prospectare piață, traduceri, comunicare, procesare comenzi, facturare, supraveghere încărcare marfă, proceduri vamale și vizite clienți pentru 600 lei/lună. 10% din salariu era doar abonamentul de transport. În jur de 150-180 lei ajunsesem să dau lunar pe utilități și restul se duceau pe mâncare.
Nu ieșeam la suc, nu-mi luam haine, nu mă distram. Nici prietenul nu mă mai prea scotea pe nicăieri pentru că-i era rușine cu mine (se pare că o parte din amicii lui făceau glume pe seama mea). Deși am încercat, n-am rezonat niciodată cu ei.
A mai trecut ceva timp, m-am mai deșteptat, m-am despărțit de prieten, mi-am dat demisia din jobul de la uzină și m-am mutat în București, la corporație, unde câștigam mai mult. Am vrut să-mi dovedesc valoarea, așa că am băgat tare (lucram în medie 10 ore/zi). Am obținut lauri, dar și disprețul și invidia celor din jur. Eram dură și aveam așteptări mari de la toți.
Am intrat în altă relație (tot cu cineva din orașul meu natal) și am încercat să le duc pe toate cm am putut mai bine.
M-am îmbolnăvit, relația a fost iremediabil afectată, iar satisfacția mea era aproape de 0. Ne-am despărțit, iar eu am trecut la altă corporație. Salariul era la fel, doar că stresul a fost și mai mare.
Am avansat repede, însă am ajuns la epuizare și frustrare maximă. Făceam sarcinile noului rol pe salariul de gestionar, rulând pe promisiuni că totul se va rezolva. Promisiunile au rămas la nivelul de vorbe-n vânt.
Am plecat dezamăgită, scârbită și epuizată de la acea corporație și m-am reîntors la cea de dinainte, unde am mai petrecut încă un an și un pic. Deși am avut rezultate peste medie, recunoașterea salarială și oferta de promovare au venit cu o zi înainte să plec. Too little too late, mi-am spus atunci.
Am intrat în ce-a de-a treia relație de durată, am plecat în Franța câteva luni bune pentru transfer de cunoștințe, unde am răbdat și mi-am negat multe plăceri ca să strâng bani. Prietenul meu de pe-atunci mi-a dat papucii în prima zi în care m-am întors la birou în București, în pauza de masă. Am aflat peste 2 săptămâni că-și găsise altă fustă după care să se țină.
O perioadă mi-am dorit să-i pice cojonesurile. Acum suntem ok, ne-am maturizat amandoi între timp.
Sătulă de managementul defectuos și de tragediile personale, mi-am dat demisia în Februarie 2020, cu dorința de a mă reface și a mă bucura de viață puțin, pentru că nu mai avusesem parte de un concediu relaxant de prea mult timp.
În martie 2020 am intrat în lockdown. Am băgat multă dezvoltare personală în mine și m-am înscris într-un curs de coaching de 6 luni.
Până în octombrie 2020, mi-am epuizat rezervele financiare, însă am reușit să mă reangajez la prima mea corporație, unde făceam activități care nu-mi aduceau deloc plăcere. Am intrat în ce-a de-a patra (și actuala) relație, m-am mutat cu prietenul, m-am chinuit cu activitatea la job, care mi-aducea 0 satisfacție, apoi am demisionat în Martie 2021.
Mi-am propus să-mi urmez propria cale și am dat-o înainte cu coachingul, îmi plăcea mult și mă și acreditasem. Am găsit prima clientă imediat, am lucrat cu ea, totul frumos, după care greieri.
Am oferit sesiuni gratuite, la care se înscria lume, dar în urma cărora nu primeam nici feedback, nici cereri de preț, că deh, era gratis, iar nivelul de implicare era mic.
Iar greieri. Am băgat cursuri peste cursuri, am lucrat la fricile și blocajele mele pe partea de freelancing, m-am chinuit o grămadă cu nișa, care se schimba de la o lună la alta (cum să intru în specific și să rămân pe o tarla când eu voiam și știam să fac multe?)
Mi-au cântat greierii de am înnebunit, am intrat în depresie, m-am îngrășat, m-am chinuit să ies din depresie, am încercat mai multe stiluri de scris, am lucrat la texte pentru site, care nu s-a mai concretizat, am făcut iar cursuri, am citit cărți, m-am rugat la toți sfinții și m-am dat cu capul de pereți.
Într-un final, lucrurile au început să se mai lumineze, am primit sprijin din partea unor oameni faini, mi-am lămurit nișa și am renunțat la a mai copia stilul altor coachi.
Lucrurile încă nu sunt așa cm îmi doresc și încă am parte de greieri și frustrări, dar feedbackul nesperat de fain de la oamenii cu care lucrez îmi încântă sufletul. Fac ceea ce-mi doresc și-mi place, ajut oamenii cu ceea ce știu, pot să-mi ofer quality time fără să mă justific nimănui.
Ce-am vrut să spun în atâtea cuvinte e că drumul către misiunea sufletului nu e chiar cel mai lin și mai ușor (în experiența mea, cel puțin). Îți iei multe-n freză dacă nu ești aliniat/ă, însă călătoria e life changing... for the better.
Am învățat să-mi recunosc valoarea, să am grijă de mine și să nu mă mai sacrific, să impun granițe sănătoase în relațiile cu ceilalți, să-mi exprim opiniile și sentimentele cu considerație și diplomație, să nu mai depind de validarea externă și multe altele...
Sunt recunoscătoare pentru toate lecțiile dobândite (chiar dacă multe au fost învățate the hard way), deoarece m-au ajutat să ajung la rezultatele de azi. Știu că se poate și altfel acum :)
Nu sunt maestră (nici nu cunosc pe cineva care să fie, până și Iisus a avut scăpări, vorba aia), însă am progresat foarte mult și sufletul e mai relaxat.
Dacă deviezi de la misiune, sufletul va avea grijă să-ți spună asta (pot apărea frustrări, nemulțumiri, afecțiuni fizice, lucrurile pot veni cu greutate, pot pieri entuziasmul și energia, pot apărea depresia și anxietatea). Planul fizic o va lua și el la vale.
Dacă îți urmezi sufletul fără un plan de acțiune în realitatea fizică, așteptând să se întâmple lucrurile de la sine, atunci pot apărea iar cele de mai sus, într-o oarecare măsură.
Dacă te bazezi prea mult pe rațional și nu-ți asculți și sufletul atunci când iei decizii, pot apărea iar cele de mai sus.
Adevărata împlinire, zic eu, apare atunci când există armonie și echilibru între universul interior și cel exterior, iar asta se întâmplă prin introspecție, vindecare, acțiune consecventă și dedicare.
The mastery lies in the journey itself. Restul de rețete pentru succes peste noapte sunt mai mult sclipici. Makes s**t look pretty, but underneath its still s**t and it still stinks.
Da, folosesc tehnici de dezvoltare și vindecare foarte rapide, însă nici ele nu pot genera transformări consistente și durabile în lipsa acțiunilor de mai sus. Nu se poate chiar numai cu puterea gândului, altfel n-am mai mișca un deget în viață. Wouldn’t that be dull af!
Cu cât eliberezi mai mult glittery s**t din universul tău interior, cu atât mai mult vei avea parte de libertate, feng shui și satisfacție în celelalte aspecte ale vieții.
Foto: unsplash.com
