21/04/2026
Explicați-mi și mie… când a devenit normal ca pantalonii să stea sub fund? Sau mulați ca să se vadă bijuteriile? 🙄 sau evazați de numa’?
Nu știu exact când s-a produs schimbarea asta, dar în ultima perioadă mă uit tot mai des în jurul meu și observ cm lucruri care înainte ar fi fost considerate pur și simplu nepotrivite au ajuns să fie prezentate ca fiind „modă”, iar exemplul cel mai clar pentru mine sunt pantalonii purtați de unii bărbați atât de jos încât nu mai vorbim nici de stil, nici de libertate, ci de o imagine care, sincer, nu mai transmite nimic sănătos. Se vede tot!
Nu am o problemă cu stilurile diferite, nu mă deranjează nici hainele largi, nici cele mai strâmte, pentru că fiecare om are dreptul să se exprime cm simte, dar când sunt prin toate magazinele înseamnă ca asta se vrea, nu?…
Și în momentul în care pantalonii ajung sub fund și practic nu mai acoperă nimic, nu mai pot să spun că este doar o alegere vestimentară, pentru că acolo deja vorbim despre o lipsă de direcție care începe să fie acceptată ca normalitate.
Și ce mă apasă cel mai mult nu este nici măcar alegerea în sine a celor care se îmbracă așa, ci faptul că trăim într-o lume în care copiii noștri cresc văzând zilnic aceste lucruri și, fără să își dea seama, ajung să creadă că asta este norma, iar eu, ca mamă, trebuie apoi să explic că nu tot ce vezi în jur trebuie urmat, chiar dacă pare că toată lumea face la fel. Ce Dumnezeu să explic? Cum s-o fac? 👀🙏🏻
Pentru mine, un bărbat nu înseamnă haine căzute și nici o imagine care transmite nepăsare, pentru că dincolo de orice trend există lucruri simple care nu ar trebui pierdute niciodată: respectul față de tine, decența și felul în care alegi să te prezinți în lume.
Poți să mă consideri demodată, poți să spui că nu înțeleg direcția în care merge lumea, dar eu aleg conștient să nu normalizez lucruri care nu au valoare, pentru că nu tot ce devine popular merită să devină și normal.
Sunt curioasă cm vedeți voi lucrul ăsta: vorbim despre modă… sau despre ceva ce am început să acceptăm fără să mai gândim?