24/10/2025
▶️ Recent, au apărut în presă mai multe informații cu privire la posibilitatea de a construi locuințe sub 150 mp fără autorizație în mediul rural.
Informațiile vehiculate în spațiul public sunt extrase, trunchiat, din Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC), care se află încă în dezbatere în Parlament.
🔴Mai precis, forma actuală CATUC (din 2023) prevede simplificarea procesului de autorizare pentru locuințele unifamiliale din mediul rural, cu o suprafață de maximum 150 mp, cu respectarea regulamentului de urbanism aplicabil în baza unor proiecte tip puse la dispoziție de autoritățile publice centrale sau locale cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România (OAR), cu respectarea specificului local, realizate în baza unor concursuri de soluții.
🔴 Din comunicările recente alte Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), rezultă o a doua variantă care presupune ca proiectul să fie realizat de o echipă de proiectanți (arhitecți, ingineri), apoi înaintat autorității locale pentru analiză și decizie privind încadrarea în procedura notificării sau în cea a autorizării.
🔴 OAR consideră că ambele situații răspund unei necesități de simplificare – cu atât mai accentuată în mediul rural, ca urmare a resurselor limitate, atât umane, cât și financiare – bazându-se pe valorizarea rolului și contribuției arhitectului în procesul de realizare a investițiilor în construcții, cu condiția ca realizarea proiectelor-tip să aibă la bază concursuri de soluții, distincte în fiecare zonă cu specific unitar, întemeiate pe proceduri elaborate de MDLPA în colaborare cu OAR, așa cm solicitam prin amendamentele transmise MDLPA și discutate cu grupurile politice.
Salutăm propunerea MDLPA, însă aceasta poate produce efectele scontate doar în condițiile unei bune instrumentări, și care să asigure accesul liber la comanda de arhitectură. De asemenea, este necesar să fie clarificate și detaliate de la început și elementele procedurale necesare pentru punerea în aplicare a prevederilor în discuție.
❗Menționăm că ideea simplificării procedurilor pentru mediul rural poate fi benefică, însă doar în condițiile unui cadru clar, transparent și profesionist, care să protejeze calitatea arhitecturii și interesul public. Mai multe despre poziția Ordinului cu privire la simplificarea procesului de autorizare în mediul rural, dar și clarificările ideilor răspândite în spațiul public, pe oar.archi sau la link-ulde aici ▶ https://oar.archi/stiri/clarificari-cu-privire-la-informatiile-raspandite-in-spatiul-public-in-legatura-cu-posibilitatea-construirii-de-locuinte-de-maxim-150mp-fara-autorizatie-in-mediul-rural-catuc/