Cosmin Terteci

Website

Cosmin Terteci Comunitatea de instalatii din Romania. Bine ai venit pe pagina de facebook Blog de Instalatii.
(228)

15/10/2026

Care e cel mai bun sfat pe care ți l-a dat șeful tău?

15/10/2026

Caloriferul Nu Se Încălzește? Verifică Robinetul Termostatic😮🤔
Pe timpul verii încălzirea nu mai funcționează, iar robinetul termostatic poate rămâne luni întregi în aceeași poziție.
În această perioadă mecanismul din interior se poate bloca, mai ales dacă există și depuneri care împiedică mișcarea ventilului.
Când vine toamna și pornești din nou încălzirea, rotești capul termostatic spre o treaptă mai mare și te aștepți ca radiatorul să înceapă să se încălzească.
Numai că ventilul din interior poate rămâne blocat în poziția închis sau aproape închis.
Apa caldă ajunge până la robinet, dar nu mai poate circula corespunzător prin calorifer. De aceea poți avea țeava de tur fierbinte și caloriferul aproape rece.


Centralele Stropuva sunt diferite față de cazanele clasice pe lemne.Folosesc un sistem de ardere de sus în jos și au anu...
15/10/2026

Centralele Stropuva sunt diferite față de cazanele clasice pe lemne.
Folosesc un sistem de ardere de sus în jos și au anumite particularități de funcționare pe care instalatorul trebuie să le cunoască.
Nu este suficient să racordezi centrala la instalația de încălzire și să faci focul.
Trebuie să ai grijă la protecția returului, circulația apei, racordarea corectă și toate elementele de siguranță prevăzute de producător.
Un montaj făcut diferit fata de schema recomandată îți poate crea probleme încă din prima iarnă, chiar dacă ai cumpărat o centrală bună.
De aceea îți recomand să cauți un instalator care a mai lucrat cu centrale Stropuva
Citeste: https://blogdeinstalatii.ro/instalatori-montaj-centrala-pe-lemne-stropuva/

15/10/2026

Ai 22 de grade în living și te simți confortabil, dar chiar ai nevoie de aceeași temperatură și în dormitor sau în camera de oaspeți în care intri o dată pe săptămână?
În multe case centrala încălzește toate caloriferele fără să țină cont de felul în care sunt folosite camerele. Și uite așa ajungi să consumi energie pentru a menține o temperatură de care nici măcar nu ai nevoie peste tot.
De exemplu, în living poate vrei să ai 22 de grade pentru că acolo petreci cea mai mare parte a timpului. În dormitor s-ar putea să dormi mai bine la 19 grade, iar într-o cameră pe care o folosești rar poți menține o temperatură mai scăzută.
Pentru asta există robineții termostatici montați pe calorifere.
Mulți proprietari au asemenea robineți în casă, dar nu îi folosesc corespunzător sau îi lasă permanent pe aceeași poziție.
Robinetul termostatic reglează automat debitul de apă prin calorifer în funcție de temperatura din cameră. Când se apropie de temperatura dorită începe să reducă debitul, iar când camera se răcește îl poate deschide din nou.
Practic nu mai trebuie să umbli mereu la calorifer pentru a regla temperatura.
Dar aici trebuie să înțelegi și diferența dintre robinetul termostatic și termostatul ambiental.
Termostatul de cameră comandă centrala și îi spune când este nevoie de încălzire.
Robinetul termostatic controlează temperatura locală prin reglarea debitului din calorifer.
Cele două pot funcționa împreună, dar trebuie reglate corect.
De exemplu, dacă ai termostatul ambiental în living, nu este bine ca robinetul termostatic de pe caloriferul din aceeași cameră să închidă încălzirea înainte ca termostatul să ajungă la temperatura cerută.
Altfel centrala poate continua să funcționeze pentru că termostatul încă solicită căldură.
În schimb, în dormitoare și în celelalte camere poți regla robineții termostatici în funcție de temperatura pe care o dorești.
Asta nu înseamnă să oprești complet încălzirea în camerele nefolosite.
Dacă le lași să se răcească prea mult pot apărea probleme cu umiditatea și condensul, mai ales în locuințele slab izolate.
Ideea este să încălzești fiecare cameră atât cât ai nevoie și să nu consumi inutil pentru a menține peste tot aceeași temperatură.

14/10/2026

Cum Reglezi Temperatura Diferit În Fiecare Cameră?😳🤔
Mulți proprietari au robineți termostatati în casă, dar nu îi folosesc corespunzător sau îi lasă permanent pe aceeași poziție.
Robinetul termostatic reglează automat debitul de apă prin calorifer în funcție de temperatura din cameră. Când se apropie de temperatura dorită începe să reducă debitul, iar când camera se răcește îl poate deschide din nou.
Practic nu mai trebuie să umbli mereu la calorifer pentru a regla temperatura.
Dar aici trebuie să înțelegi și diferența dintre robinetul termostatic și termostatul ambiental.
Termostatul de cameră comandă centrala și îi spune când este nevoie de încălzire.
Robinetul termostatic controlează temperatura locală prin reglarea debitului din calorifer.
Cele două pot funcționa împreună, dar trebuie reglate corect.


14/10/2026

Care e cea mai folositoare unealtă?

14/10/2026

Eu vreau puțină căldură. Factura: 25, 95, 195!

14/10/2026

Dacă te gândești să cumperi o pompă de căldură, probabil ai început deja să cauți informații despre consum, eficiență și cât te-ar costa să încălzești casa cu un asemenea echipament.
Și cu cât citești mai multe păreri, cu atât devine mai greu să iei o decizie.
Unii spun că p***a de căldură este cea mai bună investiție pe care au făcut-o, iar alții se plâng că au plătit o grămadă de bani și tot nu sunt mulțumiți.
Adevărul este că ambele situații pot exista pentru că nu toate casele sunt la fel și nici instalațiile de încălzire nu au aceleași caracteristici.
De exemplu, dacă ai o casă mai veche, gaz la poartă și calorifere dimensionate pentru temperaturi mari, o centrală pe gaz poate fi în continuare o alegere practică.
Dar dacă locuiești într-o zonă unde nu există rețea de gaz și încălzești acum cu lemne sau peleți, lucrurile se schimbă.
Poate te-ai săturat să cumperi lemne, să le depozitezi și să alimentezi centrala de câteva ori pe zi.
Sau poate nu mai vrei să cari saci de peleți și să cureți periodic cazanul.
Într-o asemenea situație, p***a de căldură poate fi o alternativă interesantă pentru că îți oferă un sistem de încălzire automatizat, fără să mai trebuiască să alimentezi focul.
La fel și dacă folosești acum încălzirea cu centrala electrică.
O pompă de căldură bine aleasă poate produce aceeași cantitate de căldură folosind mai puțină energie electrică.
Dar faptul că o pompă de căldură este eficientă nu înseamnă automat că va avea un consum mic în orice locuință.
Aici contează foarte mult casa în care o instalezi.
O locuință bine izolată, cu încălzire în pardoseală sau calorifere suficient de mari pentru a funcționa la temperaturi mai scăzute, poate fi potrivită pentru o pompă de căldură.
În schimb, dacă ai pierderi mari de căldură și calorifere care au nevoie de apă la temperaturi ridicate ca să încălzească suficient camerele, eficiența pompei poate scădea considerabil.
P***a trebuie dimensionată după necesarul termic al casei, nu aleasă doar după suprafața în metri pătrați sau după ce a montat vecinul.
Două case de 150 de metri pătrați pot avea necesare de încălzire foarte diferite, în funcție de izolație, ferestre, amplasare și temperatura exterioara.
Dacă alegi echipamentul fără aceste calcule, riști să investești într-un sistem care nu îți oferă confortul și consumul la care te așteptai.
De asta înainte să întrebi ce marcă de pompă de căldură este mai bună, eu aș verifica mai întâi pierderile de căldură ale casei și temperaturile de care are nevoie instalația.
Abia după aceea merită să compari modelele, puterile și costurile de instalare.
Pentru unele locuințe, p***a de căldură poate fi o soluție foarte bună pe termen lung.
Pentru altele poate fi nevoie de îmbunătățirea izolației sau de modificarea caloriferelor pentru a obține eficiența dorită.
Iar în anumite situații, o centrală pe gaz sau un alt sistem de încălzire poate avea mai mult sens din punct de vedere economic.

13/10/2026

Este Bună O Pompă De Căldură Pentru Casa Ta? 😱🤔
Dacă ai o casă mai veche, gaz la poartă și calorifere dimensionate pentru temperaturi mari, o centrală pe gaz poate fi în continuare o alegere practică.
Dar dacă locuiești într-o zonă unde nu există rețea de gaz și încălzești acum cu lemne sau peleți, lucrurile se schimbă.
Poate te-ai săturat să cumperi lemne, să le depozitezi și să alimentezi centrala de câteva ori pe zi. Sau poate nu mai vrei să cari saci de peleți și să cureți periodic cazanul.
Într-o asemenea situație, p***a de căldură poate fi o alternativă interesantă pentru că îți oferă un sistem de încălzire automatizat, fără să mai trebuiască să alimentezi focul.

***adecaldura

13/10/2026

Care e cea mai prost plătită meserie?

Address

Bucharest
010253

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Cosmin Terteci posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share